Legea Societatilor (legea 31/1990)

Articolul 18 - Prospectul de emisiune in cazul SA 1

(1) Cand societatea pe actiuni se constituie prin subscriptie publica, fondatorii vor intocmi un prospect de emisiune, care va cuprinde datele prevazute la art. 8, cu exceptia celor privind pe administratori si directori, respectiv pe membrii directoratului si ai consiliului de supraveghere, precum si pe cenzori sau, dupa caz, pe auditorul financiar, si in care se va stabili data inchiderii subscriptiei.

(2) Prospectul de emisiune semnat de fondatori in forma autentica va trebui depus, inainte de publicare, la oficiul registrului comertului din judetul in care se va stabili sediul societatii.

(3) Judecatorul delegat la oficiul registrului comertului, constatand indeplinirea conditiilor de la alin. (1) si (2), va autoriza publicarea prospectului de emisiune.

(4) Prospectele de emisiune care nu cuprind toate mentiunile sunt nule. Subscriitorul nu va putea invoca aceasta nulitate, daca a luat parte la adunarea constitutiva sau daca a exercitat drepturile si indatoririle de actionar.

Articolul 19 - Subscrierile de actiuni

(1) Subscrierile de actiuni se vor face pe unul sau pe mai multe exemplare ale prospectului de emisiune al fondatorilor, vizate de judecatorul delegat.

(2) Subscrierea va cuprinde: numele si prenumele sau denumirea, domiciliul ori sediul subscriitorului; numarul, in litere, al actiunilor subscrise; data subscrierii si declaratia expresa ca subscriitorul cunoaste si accepta prospectul de emisiune.

(3) Participarile la beneficiile societatii, rezervate de fondatori in folosul lor, desi acceptate de subscriitori, nu au efect decat daca vor fi aprobate de adunarea constitutiva.

Articolul 20 - Convocarea adunarii constitutive

Cel mai tarziu in termen de 15 zile de la data inchiderii subscrierii, fondatorii vor convoca adunarea constitutiva, printr-o instiintare publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea a IV-a, si in doua ziare cu larga raspandire, cu 15 zile inainte de data fixata pentru adunare. Instiintarea va cuprinde locul si data adunarii, care nu poate depasi doua luni de la data inchiderii subscrierii, si precizarea problemelor care vor face obiectul discutiilor.

Articolul 21 - Varsarea capitalului social

(1) Societatea se poate constitui numai daca intregul capital social a fost subscris si fiecare acceptant a varsat in numerar jumatate din valoarea actiunilor subscrise la Casa de Economii si Consemnatiuni - C.E.C. - S.A. ori la o banca sau la una dintre unitatile acestora. Restul din capitalul social subscris va trebui varsat in termen de 12 luni de la inmatriculare.

(2) Actiunile ce reprezinta aporturi in natura vor trebui acoperite integral.

Articolul 22 - Diferenta subscrierilor publice fata de capitalul social prevazut in prospectul de emisiune

Daca subscrierile publice depasesc capitalul social prevazut in prospectul de emisiune sau sunt mai mici decat acesta, fondatorii sunt obligati sa supuna aprobarii adunarii constitutive majorarea sau, dupa caz, reducerea capitalului social la nivelul subscriptiei.

Articolul 23 - Lista participantilor la adunarea constitutiva

(1) Fondatorii sunt obligati sa intocmeasca o lista a celor care, acceptand subscriptia, au dreptul sa participe la adunarea constitutiva, cu mentionarea numarului actiunilor fiecaruia.

(2) Aceasta lista va fi afisata la locul unde se va tine adunarea, cu cel putin 5 zile inainte de adunare.

Articolul 24 - Alegerea conducerii adunarii. Lista de prezenta.

(1) Adunarea alege un presedinte si doi sau mai multi secretari. Participarea acceptantilor se va constata prin liste de prezenta, semnate de fiecare dintre ei si vizate de presedinte si de unul dintre secretari.

(2) Oricare acceptant are dreptul sa faca observatii asupra listei afisate de fondatori, inainte de a se intra in ordinea de zi a adunarii, care va decide asupra observatiilor.

Articolul 25 - Dreptul de vot. Cvorumul adunarii constitutive

(1) In adunarea constitutiva, fiecare acceptant are dreptul la un vot, indiferent de actiunile subscrise. El poate fi reprezentat si prin procura speciala.

(2) Nimeni nu poate reprezenta mai mult de 5 acceptanti.

(3) Acceptantii care au constituit aporturi in natura nu au drept de vot in deliberarile referitoare la aporturile lor, chiar daca ei sunt si subscriitori de actiuni in numerar ori se prezinta ca mandatari ai altor acceptanti.

(4) Adunarea constitutiva este legala daca sunt prezenti jumatate plus unu din numarul acceptantilor si ia hotarari cu votul majoritatii simple a celor prezenti.

Articolul 26 - Expertii numiti de judecatorul-delegat

(1) Daca exista aporturi in natura, avantaje acordate oricarei persoane care a participat la constituirea societatii sau la tranzactii conducand la acordarea autorizatiei, operatiuni incheiate de fondatori pe seama societatii ce se constituie si pe care aceasta urmeaza sa le ia asupra sa, fondatorii vor solicita judecatorului-delegat numirea unuia sau mai multor experti. Dispozitiile art. 38 si 39 se aplica in mod corespunzator.

(2) Raportul expertului sau expertilor va fi pus la dispozitia subscriitorilor, la locul unde urmeaza sa se intruneasca adunarea constitutiva.

Articolul 27 - Posibilitatea de retragere a acceptantilor

(1) Abrogat prin punctul 17. din Lege nr. 441/2006 incepand cu 01.12.2006.

(2) Daca valoarea aporturilor in natura, stabilita de experti, este inferioara cu o cincime aceleia prevazute de fondatori in prospectul de emisiune, oricare acceptant se poate retrage, anuntandu-i pe fondatori, pana la data fixata pentru adunarea constitutiva.

(3) Actiunile revenind acceptantilor care s-au retras pot fi preluate de fondatori in termen de 30 de zile sau, ulterior, de alte persoane, pe cale de subscriptie publica.

Articolul 28 - Obligatiile adunarii constitutive 1

Adunarea constitutiva are urmatoarele obligatii:

a) verifica existenta varsamintelor;

b) examineaza si valideaza raportul expertilor de evaluare a aporturilor in natura;

c) aproba participarile la profit ale fondatorilor si operatiunile incheiate in contul societatii;

d) discuta si aproba actul constitutiv al societatii, membrii prezenti reprezentand, in acest scop, si pe cei absenti, si ii desemneaza pe aceia care se vor prezenta pentru autentificarea actului si indeplinirea formalitatilor cerute pentru constituirea societatii;

e) numeste primii membri ai consiliului de administratie, respectiv ai consiliului de supraveghere, si primii cenzori sau, dupa caz, primul auditor financiar.

Articolul 29 - Predarea varsamintelor 1

(1) Varsamintele efectuate potrivit art. 21, pentru constituirea societatii prin subscriptie publica, vor fi predate persoanelor insarcinate cu incasarea lor prin actul constitutiv, iar in lipsa unei dispozitii, persoanelor desemnate prin decizie a consiliului de administratie, respectiv a directoratului, dupa prezentarea certificatului la oficiul registrului comertului, din care rezulta inmatricularea societatii.

(2) Daca constituirea societatii nu a avut loc, restituirea varsamintelor se va face direct acceptantilor.

Articolul 30 - Obligatiile fondatorilor 1

(1) Fondatorii iau asupra lor consecintele actelor si ale cheltuielilor necesare constituirii societatii, iar daca, din orice cauza, aceasta nu se va constitui, ei nu se pot indrepta impotriva acceptantilor.

(2) Fondatorii sunt obligati sa predea consiliului de administratie, respectiv directoratului, documentele si corespondenta referitoare la constituirea societatii, in termen de 5 zile.

Articolul 31 - Raspunderea fondatorilor si primilor membri ai consiliului de administratie 1

(1) Fondatorii si primii membri ai consiliului de administratie, respectiv ai directoratului si ai consiliului de supraveghere, sunt solidar raspunzatori, din momentul constituirii societatii, fata de societate si de terti pentru:

  • subscrierea integrala a capitalului social si efectuarea varsamintelor stabilite de lege sau de actul constitutiv;
  • existenta aporturilor in natura;
  • veridicitatea publicatiilor facute in vederea constituirii societatii.

(2) Fondatorii sunt raspunzatori, de asemenea, de valabilitatea operatiunilor incheiate in contul societatii inainte de constituire si luate de aceasta asupra sa.

(3) Adunarea generala nu va putea da descarcare fondatorilor si primilor membri ai consiliului de administratie, respectiv ai directoratului si ai consiliului de supraveghere, pentru raspunderea ce le revine in temeiul prezentului articol si al art. 49 si 53, timp de 5 ani.

Articolul 32 - Cota din profitul net ce revine fondatorilor unei societati constituite prin subscriptie publica

(1) Adunarea constitutiva va hotari asupra cotei din profitul net ce revine fondatorilor unei societati constituite prin subscriptie publica.

(2) Cota prevazuta la alin. (1) nu poate depasi 6% din profitul net si nu poate fi acordata pentru o perioada mai mare de 5 ani de la data constituirii societatii.

(3) In cazul majorarii capitalului social, drepturile fondatorilor vor putea fi exercitate numai asupra profitului corespunzator capitalului social initial.

(4) De dispozitiile acestui articol pot beneficia numai persoanele fizice carora li s-a recunoscut calitatea de fondator prin actul constitutiv.

Articolul 33 - Despagubirea fondatorilor in caz de dizolvare anticipata

In caz de dizolvare anticipata a societatii, fondatorii au dreptul sa ceara daune de la societate, daca dizolvarea s-a facut in frauda drepturilor lor.

Articolul 34 - Prescrierea dreptului la actiunea in daune

Dreptul la actiunea in daune se prescrie prin trecerea a 6 luni de la data publicarii in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea a IV-a, a hotararii adunarii generale a actionarilor care a decis dizolvarea anticipata.

Articolul 35 - Abrogat

(abrogat)

Abrogat prin punctul 22. din Lege nr. 441/2006 incepand cu 01.12.2006.

Tematici Drept comercial | Societati comerciale

Fisa actului

Legea 31/1990 privind societatile a fost publicata in
Monitorul Oficial partea 1, nr. 126 din 17 noiembrie 1990
Emitent: Parlamentul Romaniei
Data intrarii in vigoare: 17 decembrie 1990

Numar republicari: 2
Ultima republicare in: Monitorul Oficial partea 1, nr. 1066 din 17 noiembrie 2004

Denumirea initiala a fost "Legea Societatilor Comerciale", insa a fost modificata in "Legea Societatilor" prin art. 18 (1) din Legea 76/2012 pentru punerea in aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedura civila.

Actul a fost modificat prin

Ascunde
281 Documente Anexe la Codul Muncii