Legea dialogului social (legea 62/2011) (abrogat)

Articolul 218
Infractiuni

Din lipsa unui titlu oficial, articolul a fost denumit de catre Rubinian

(1) Constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă fapta persoanei care, prin ameninţări ori prin violenţe, împiedică ori obligă un angajat sau un grup de angajaţi să participe la grevă ori să muncească în timpul grevei.

(2) Condiţionarea sau constrângerea, în orice mod, având ca scop limitarea exercitării atribuţiilor funcţiei membrilor aleşi în organele de conducere ale organizaţiilor sindicale constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă, dacă fapta nu constituie o infracţiune mai gravă.

(3) Acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate, cu excepţia infracţiunii prevăzute la alin. (1).

(4) Declararea grevei de catre organizatori cu incalcarea conditiilor prevazute la art. 191 alin. (1) ori la art. 202-205 constituie infractiune si se pedepseste cu inchisoare de la o luna la un an sau cu amenda, daca fapta nu constituie o infractiune mai grava.

Adnotãri
Modificarea art. 218 (3) prin Legea 255/2013

Art.218 (3) a fost modificat prin Legea 255/2013. Textul anterior era:

"(3) Actiunea penala este pusa in miscare la plangerea prealabila a persoanei vatamate, in conformitate cu dispozitiile Codului de procedura penala, cu exceptia infractiunii prevazute la alin. (1)."

Modificãri
Modificarea art. 218 (1) si (2) prin Legea 187/2012

Alineatele (1) si (2) ale art. 218 au fost modificate prin Legea 187/2012. Textul anterior era:

(1) Constituie infractiune si se pedepseste cu inchisoare de la 6 luni la 2 ani sau cu amenda de la 20.000 lei la 50.000 lei fapta persoanei care, prin amenintari ori prin violente, impiedica ori obliga un angajat sau un grup de angajati sa participe la greva ori sa munceasca in timpul grevei.

(2) Conditionarea sau constrangerea, in orice mod, avand ca scop limitarea exercitarii atributiilor functiei membrilor alesi in organele de conducere ale organizatiilor sindicale constituie infractiune si se pedepseste cu inchisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amenda.

Tematici CCMU | Dialog social | Dreptul muncii | Societati comerciale

Fisa actului

Legea 62/2011 privind dialogul social (abrogat) a fost publicata in
Monitorul Oficial partea 1, nr. 322 din 10 mai 2011
Emitent: Parlamentul Romaniei
Data intrarii in vigoare: 13 mai 2011

Numar republicari: 1
Ultima republicare in: Monitorul Oficial partea 1, nr. 625 din 31 august 2012

Actul a fost abrogat prin

Ascunde
Articole conexe
281 Documente Anexe la Codul Muncii