(vezi art.15 din Legea 62/2011 privind dialogul social, abrogată de prezenta lege)
(1) La primirea cererii de dobândire a personalităţii juridice, judecătoria competentă potrivit art. 14 alin. (1) este obligată ca, în termen de cel mult 5 zile de la înregistrarea acesteia, să examineze:
a) dacă s-au depus actele prevăzute la art. 14 alin. (2);
b) dacă procesul-verbal de constituire şi statutul sindicatului sunt conforme cu prevederile legale în vigoare.
(2) În cazul în care constată că cerinţele legale pentru constituirea sindicatului nu sunt îndeplinite, preşedintele completului de judecată îl citează în camera de consiliu pe împuternicitul special prevăzut la art. 14 alin. (1), căruia îi solicită, în scris, remedierea neregularităţilor constatate, în termen de cel mult 7 zile.
(3) În cazul în care sunt întrunite cerinţele prevăzute la alin. (1), instanţa va proceda la soluţionarea cererii în termen de 10 zile, cu citarea împuternicitului special al membrilor fondatori ai organizaţiei sindicale.
(4) Instanţa pronunţă o hotărâre motivată de admitere sau de respingere a cererii.
(5) Hotărârea judecătoriei de dobândire a personalităţii juridice se comunică semnatarului cererii, în termen de cel mult 5 zile de la pronunţare.