(vezi art.10 din Legea 62/2011 privind dialogul social, abrogată de prezenta lege)
(1) Sunt interzise modificarea şi/sau desfacerea contractelor individuale de muncă sau a raportului de muncă ori de serviciu ale membrilor organizaţiilor sindicale, orice excludere a acestora din procesul de angajare, transfer, retrogradare, lipsire de oportunităţi de formare, precum şi orice alte acţiuni sau inacţiuni ce aduc prejudicii membrilor organizaţiilor sindicale pentru motive care privesc apartenenţa la sindicat sau activitatea sindicală.
(2) Persoanele alese în organele de conducere ale organizaţiilor sindicale beneficiază de protecţie, conform dispoziţiilor alin. (1), pe perioada mandatului.
(3) Dispoziţiile alin. (1) şi (2) se aplică în mod corespunzător şi raporturilor de serviciu ale funcţionarilor publici şi funcţionarilor publici cu statut special.