Dictionar juridic

Holding



Societate care detine cea mai mare parte de actiuni a mai multor firme (filiale). Fiecare firma din holding isi pastreaza identitatea si forma de organizare, precum si pietele de aprovizionare si desfacere. Legaturile dintre compania principala (societatea mama) si filiale se realizeaza in domeniul financiar, tehnologic si investitional.

De regula holding-ul stabileste directive obligatorii pentru societatile aflate sub controlul sau pe linie financiara, de management si de comercializare a produselor.

Capitalul societatii de tip holding este in mod obisnuit mult mai mic decat capitalurile insumate ale tuturor societatilor controlate. Cu toate acestea, constituirea unui holding faciliteaza finalmente achizitionarea firmelor mai mici si mijlocii aflate in sfera sa de control.

Holdingul dispune de posibilitati financiare foarte mari in largirea sau restrangerea activitatii filialelor, in functie de modificarile intervenite foarte rapid in conditiile cererii si ofertei din diferitele industrii si de pe pietele respective.

Unele legislatii nationale contin dispozitii normative menite sa ingradeasca abuzurile in acest domeniu. In Anglia si in S.U.A. societatile controlate de un holding sunt denumite "subsidiaries".

Integrarea societatilor implicate in gruparea de tip holding este relativ moderata deoarece dreptul societatii holding de a da directive obligatorii si a controla activitatea societatilor implicate nu anuleaza integral autonomia gestionara si functionala a acestora din urma. Vezi si Trust, si Grupare de interes economic.

A B C D E F G H I J K L M N O P Q R S T U V X W Y Z

281 Documente Anexe la Codul Muncii