Deviz general
Piesa componenta de baza a proiectului de executie, care contine toate lucrarile si cheltuielile necesare realizarii unui obiectiv de investitii.
Pentru uniformizare, corespunzator necesitatilor de evidenta si analiza, lucrarile si cheltuielile cuprinse in devizul general sunt grupate pe parti structurate in capitole, care la randul lor sunt defalcate pe categorii de lucrari si feluri de utilaje.
Lucrarile si cheltuielile cuprinse in devizul general se evalueaza pe baza de preturi plafon, preturi curente, indici de pret rezultati din proiectele de executie a lucrarilor asemanatoare realizate anterior, cataloage de preturi pentru utilaje, proiecte tip sau pe baza unor calcule analitice tinand seama de specificul cheltuielilor respective.
Cheltuielile de investitii pentru lucrarile de constructii-montaj, inclusiv utilajele aferente acestora, se evidentiaza in cadrul fiecarui capitol pe obiecte.
Gradul de precizie a stabilirii valorii totale de investitii prin deviz general depinde de sursele de informare, precum si de modul de aprofundare a calculelor la faza de proiect de executie.
Pe baza devizului general conducerea unitatilor beneficiare contracteaza lucrarile de constructii-montaj cu antreprenorul general, banca deschide finantarea obiectivului de investitii si se urmareste incadrarea decontarii lucrarilor si cheltuielilor in valoarea totala a devizului general.