Dezinvestire
Din punct de vedere contabil, conceptul de dezinvestire se concretizeaza in cesiunea de imobilizari ce antreneaza crearea de lichiditati.
Conducatorii intreprinderii se angajeaza in operatii de dezinvestire, cautand astfel sa se debaraseze de active considerate ca fiind insuficient de rentabile.
Aceasta operatie este rara in cazul investitiilor materiale si nemateriale, si mai frecvente in cazul investitiilor financiare.
Operatiile de dezinvestire nu genereaza fluxuri de trezorerie importante pentru intreprindere.
Cesiunea imobilizarii trebuie sa fie inregistrata la data operatiei sau evenimentului care are drept consecinta iesirea acestui bun din activ.
Prelucrarea contabila se descompune, in principiu, in doua faze:
- determinarea valorii reziduale, si
- constatarea valorii ce rezulta din cesiune (vanzare).
Valoarea reziduala este data de costul de achizitie din care s-au dedus amortizarile, in cazul imobilizarilor amortizabile. Ea mai poarta numele de valoare neta contabila.
Valoarea de cesiune rezulta din acordul intervenit intre cumparatorul si vanzatorul bunului.
Comparatia intre valoarea neta contabila (reziduala) si valoarea de cesiune (in fapt, un pret de cesiune) permite degajarea unui plus sau unui minus de valoare care contribuie la formarea rezultatului exceptional. Intr-adevar, castigurile sau pierderile generate de ciclul de investire nu trebuie sa participe la formarea rezultatului exploatarii, pentru ca nu sunt o consecinta a operatiilor de productie sau de comercializare.
Planul de conturi general romanesc propune inregistrarea in mod distinct a celor doua elemente ale rezultatului cesiuni:
- valoarea neta contabila a imobilizarii care iese din activ constituie o cheltuiala exceptionala; ea este inregistrata in debitul subcontului 6721 "Cheltuieli" privind activele cedate";
- pretul de cesiune constituie un venit exceptional inscris in creditul subcontului 7721 "Venituri din cedarea activelor".