Dictionar juridic

Urmarire penala



Faza a procesului penal prevazuta in art.200 si urm. Cod Procedura Penala.

Urmarirea penala are ca obiect strangerea probelor necesare cu privire la existenta infractiunilor, la identificarea faptuitorilor si la stabilirea raspunderii acestora, pentru a se constata daca este sau nu cazul sa se dispuna trimiterea in judecata. Urmarirea penala se efectueaza de catre procurori si de catre organele de cercetare penala.

Organele de cercetare penala sunt:
a) organele de cercetare ale politiei;
b) organele de cercetare speciala.

Ca organe de cercetare ale politiei functioneaza lucratorii operativi anume desemnati din Ministerul de Interne. Organul de urmarire penala este obligat sa stranga probele necesare pentru aflarea adevarului si pentru lamurirea cauzei sub toate aspectele, in vederea justei solutionari a acesteia. Organul de urmarire aduna probele atat in favoarea, cat si in defavoarea invinuitului sau inculpatului.

Aceste indatoriri se indeplinesc chiar daca invinuitul sau inculpatul recunoaste fapta.

Organul de urmarire penala este obligat sa explice invinuitului sau inculpatului, precum si celorlalte parti drepturile lor procesuale.

Organul de urmarire penala este de asemenea obligat sa stranga date cu privire la imprejurarile care au determinat, inlesnit sau favorizat savarsirea infractiunii, precum si orice alte date de natura sa serveasca la solutionarea cauzei.

A B C D E F G H I J K L M N O P Q R S T U V X W Y Z

281 Documente Anexe la Codul Muncii