Dictionar juridic

Capital permanent

Ansamblul surselor de finantare stabile de care dispune o intreprindere. Altfel spus, reprezinta sursele de finantare utilizate de o intreprindere, de o maniera permanenta, durabila.

Ele trebuie sa finanteze toate valorile imobilizate si partea structurala (cvasipermanenta) a necesarului in fond de rulment (activul circulant de exploatare diminuat cu datoriile din exploatare).

Determinarea marimii optimale a capitalurilor permanente este o problema de o maxima importanta in gestiunea financiara a intreprinderii, deoarece o eventuala insuficienta a surselor de lunga durata influenteaza asupra solvabilitatii, lichiditatii si rentabilitatii acesteia.

Structural, capitalurile permanente cuprind:

- capitalurile proprii;

- o parte din provizioanele pentru riscuri si cheltuieli, previzibila la sfarsitul unui exercitiu, care este asimilata capitalurilor proprii;

- capitalurile imprumutate, adica imprumuturile pentru o perioada mai mare de un an (datorii pe termen mediu si lung);

- partea din veniturile constatate in avans, pentru o perioada mai mare de un an.

In structura capitalurilor permanente, partea capitalurilor imprumutate nu trebuie sa fie excesiva, in raport cu cea a capitalurilor proprii: o valoare de 0,50 a raportului "capitaluri imprumutate / capitaluri proprii" este considerata adesea destul de ridicata.

Vezi si capital de lucru.

A B C D E F G H I J K L M N O P Q R S T U V X W Y Z

281 Documente Anexe la Codul Muncii